FOTOTECA

Muzeul Municipal „Ioan Raica” deţine şi o importantă fototecă. Aceasta cuprinde numeroase fotografii: de la cele ale pieselor aflate în colecţii, la imagini vechi, reprezentând diferite localităţi şi monumente din ţară, datând din primele decenii ale secolului XX.

Bineînţeles, oraşul Sebeş este cel mai bine reprezentat, în cadrul fototecii păstrându-se numeroase imagini surprinse de fotografii Victor şi Ida Cloos care deţineau în Sebeş un atelier fotografic în perioada interbelică. Au fotografiat atât oraşul cât şi oamenii, imaginile păstrate oferind importante informaţii despre aspectul unor edificii, despre modă, tradiţii şi alte aspecte ale vieţii cotidiene în primele decenii ale secolului trecut. În aceeaşi colecţie, se păstrează numeroase negative ale imaginilor amintite, realizate pe plăci de sticlă.

Alături de imaginile surprinse de fotografii Cloos, există şi o minicolecţie de cărţi poştale datând din aceeaşi perioadă.

Cloos Ida (1899-1976) s-a născut la Gherla, fiind fiica lui Emil A. Schneider, primul fotograf cu atelier din Sebeş. A învăţat fotografia de la tatăl ei, iar în 1919 era coproprietară, alături de soţul ei Viktor Carl Cloos, a atelierului moştenit de la tatăl ei.

Viktor Carl Cloos (1890-1968) s-a născut la Alba Iulia, dar de la vârsta de un an, a crescut la Braşov, unde şi-a făcut studiile. În timpul Primului Război Mondial a fost detaşat cu unitatea din care făcea parte la Sebeş, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie. Moartea socrului său Albert Schneider în 1917, îl obligă să preia, împreună cu soţia sa Ida, conducerea atelierului de fotografie pe care acesta îl avea în Sebeş pe Rossengasse (actuala stradă 24 Ianuarie, nr. 7). Ucenicia şi-a făcut-o la Sibiu, în atelierul renumitului fotograf Emil Fischer, din 1919 lucrând la Sebeş, până în 1930. Din 1930 până în 1935 a lucrat la fabrica de dulciuri Kandia din Timişoara, pentru ca apoi să  revină în Sebeş. Atelierul se mută în perioada interbelică de două ori, înainte de-al Doilea Război Mondial funcţionând pe Siculorumgasse (actualul bld. Lucian Balag) nr. 16.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu toată pleiada de anormalităţi şi suferinţe aduse de instaurarea regimului comunist în România, atelierul familiei Cloos a fost preluat de stat, împreună cu tot inventarul, iar Viktor Carl Cloos a fost nevoit să lucreze, începând din 1958, în fostul său atelier, pentru Cooperativa Unirea din Sebeş. În aceste condiţii,  într-o discuţie cu membrii familiei sale, rosteşte o sentinţă plină de tragism, dar care caracteriza întreaga activitate umană din acea vreme, îmbâcsită de norme şi planuri cincinale, spunând: „noi nu mai suntem artişti, suntem normatişti”.        

Dintre numeroasele negative pe plăci de sticlă care se află în prezent la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş (peste 500), multe poartă amprenta creativităţii artiştilor care cu fineţe au corectat cadrele surprinse adăugând nori, sau potenţând anumite efecte ale luminii. Fotografiile realizate de cei doi au o reală valoare documentar-artistică, o parte din ele fiind selectate şi introduse în lucrarea Sebeşul de altădată, album ce a apărut cu prilejul sărbătorii oraşului din septembrie 2001.

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window