Lucian Blaga. 6 mai 1961. „Lauda somnului”

LUCIAN BLAGA. 6 MAI 1961. „LAUDA SOMNULUI”

„Unde și când m-am ivit în lumină nu știu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
În mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Cu cuvinte stinse în gură
am cântat și mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe un umăr pe altul
trecând îmi trec steaua ca o povară”.
Lucian Blaga, „Biografie”
În volumul „Laudă somnului”.

Personalitate reprezentativă a spiritualității românești și universale din secolul al XX-lea, Lucian Blaga s-a născut în Lancrăm, la 9 mai 1895 și a murit la Cluj, în ziua de 6 mai 1961, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Lancrăm. A excelat în poezie – fiind numit „poetul luminii”, „poetul seminței roditoare”, și a fost un filosof al primăverii desăvârșit – „Trilogia cunoașterii” („Eonul dogmatic”, „Cunoașterea luciferică”, „Cenzura transcendentă”), „Trilogia culturii” („Orizont și stil”, „Spațiul mioritic”, „Geneza metaforei și sensul culturii”), „Trilogia valorilor” („Știință și creație”, „Despre gândirea magică”, „Religie și spirit”, „Artă și valoare”). Cea de-a patra, „Trilogia cosmologică”, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, „Diferențialele divine”, primul din această ultimă trilogie. Lucian Blaga a fost și un traducător pe deplin dedicat tălmăcirilor, lui datorându-i-se traducerea celebrei drame „Faust” de J. W. Goethe. Dramaturg, diplomat, cadru universitar, spirit plenar și demn de un respect profund, Lucian Blaga a părăsit această lume în zorii zilei de 6 mai 1961.

Pentru a-i cinsti memoria, Municipiul Sebeș organizează anual, începând din 1981, Festivalul Internațional „Lucian Blaga”. La Lancrăm, localitate aparținătoare Municipiului Sebeș, poate fi vizitată Casa Memorială „Lucian Blaga”, un reper unic pe harta turismului cultural românesc, care oferă celor ce ajung la „curțile dorului” o oază de autenticitate, o fărâmă din eternitate născută la sat și o cale de visare dincolo de „nebănuitele trepte”.     

Fragmente din „VIAȚA LUI LUCIAN BLAGA” de ION BĂLU:

Respectând dorința antumă a lui Lucian Blaga, exprimată în vara anului 1959, Cornelia a comunicat celor în drept că soțul său va fi înhumat în vechiul cimitir al satului Lancrăm, din curtea bisericii, alături de „bunul” său, Simion.

„Dar nebunia care e?” – comenta sarcastic evenimentul, peste ani, Aurel Rău – : „Pentru autorități apare o problemă… fundamentală”, fiindcă Lucian Blaga, după mentalitatea comunistă, a murit într-un moment nepotrivit. Întrebarea era: „Când poate fi înmormântat?” Decedat „în zorii zilei de 6, ieșea că trebuie să fie redat pământului în 8 mai, căci 6 se numără, 7 se numără, și 8 e a treia zi. Dar ce e cu 8 mai 1961? Patruzeci de ani de la înființarea Partidului Comunist Român. Însemna sărbătoarea politică a regimului. Cum să-l înmormântăm în atare zi pe Lucian Blaga, filosof idealist, poet mistic, fost diplomat, fost ministru plenipotențiar al României în Portugalia, membru al Academiei Române în uniforma dată de Carol al II-lea? E nenorocire, nu se poate! Deci ne ducem înainte, în 9 mai, Ziua Victoriei. Iarăși discuție la foruri… Nu se poate în Ziua Victoriei. Mai departe, deci. Când, în 10 mai? Aoleu! Păi asta e ziua regelui. Se temeau să nu se transforme înmormântarea într-o manifestare de alt ordin, pro-monarhistă. Atunci au zis, să ne resemnăm, să lăsăm în 9 mai, că e o sărbătoare mai așa, mai obișnuită”. Astfel, cele două sărbători „de până, și de dincolo de 9 mai, au determinat ca Lucian Blaga să intre în pământ în ziua în care s-a născut”.

Vestea morții lui Lucian Blaga s-a răspândit imediat în tot satul. Maria Vlad, proprietara casei în care s-a născut Lucian Blaga, s-a dus la biserică și, după ce s-a încredințat de veridicitatea vestei, i-a relatat preotului dorința formulată de Lucian Blaga în toamna anului trecut, cu abia patru, cinci săptămâni mai devreme de a se îmbolnăvi: înainte de a fi îngropat, voia ca sicriul cu trupul lui neînsuflețit să fie așezat într-un car cu boi și să fie adus în bătătura casei în care a venit pe lume. Acolo, părintele să facă „o mică rugă” de pomenire, pentru ca tot de aici, să pornească spre lumea de dincolo ilustrul fiu al satului Lancrăm. Ioan Lașiță a încuviințat.

În a doua jumătate a dimineții de 9 mai, s-a desfășurat ceremonia de doliu de la Casa Universitarilor. Parcurgând mărturiile participanților la adunarea funebră avem peste ani sentimentul asistenței la un eveniment stingheritor, nedorit de oficialitățile comuniste, de înmormântare oarecare, lăsată pe seama familiei și a prietenilor. S-a făcut tot ce se putea face ca vestea morții marelui scriitor să nu depășească anonimatul unui oraș de provincie. Nici un ziar central nu a anunțat intrarea în neființă a lui Lucian Blaga. În ziarul local, „Făclia”, „funeraliile au fost anunțate laconic, cu caractere tipografice minuscule, corp șase, înghesuite sub o amplă relatare a unui meci de baschet…”. La 11 mai, săptămânalul „Tribuna” a publicat un succint necrolog, cules pe pagina a doua; un altul va apare în „Steaua”, la sfârșitul aceleiași luni și, în iunie, în „Neue Literatur”. Numeroși intelectuali care nu citeau „Tribuna” au aflat de deces abia la 19 mai, indirect, din „cronica optimistului” a lui G. Călinescu, Notații de jurnal, apărută în „Contemporanul”.

Dezlegarea dată de autoritățile comuniste ale orașului a fost precedată și însoțită de severe măsuri restrictive, transmise prin circuit închis. Secretarul-șef al decanatului Facultății de Filologie trecuse, cu o zi înainte, „îngrijorat și agitat, din sală în sală”, anunțând studenții că nimeni nu are voie să părăsească incinta clădirii centrale spre a participa la mitingul de doliu, iar cei ce o vor face totuși vor suporta consecințele de rigoare.

Lui Aurel Rău și lui D.D. Roșca, singurii ce urmau să evoce personalitatea marelui dispărut, li s-a indicat de către Secția de Propagandă a Comitetului Orășenesc de partid să nu rostească nici un cuvânt despre filosofia lui Lucian Blaga. Totodată, amândurora li s-au cerut textele cuvântărilor. Amândouă au fost atent citite și cenzurate. Aurel Rău își amintea a i se fi scos „vreo zece cuvinte”, printre care și adjectivul „mare”, așezat lângă substantivul „poet”.

În aceeași dimineață, în Lancrăm, la poarta casei în care s-a născut Lucian Blaga – rememora lapidar întâmplarea Maria Vlad – „veni una din sat, tare la partid și cu trei haidamaci după ea, s-a pus de-a doua și zise că Lulu popii a fost misticus, la cimitir cu el, nu ne trebe bâlci în sat”. Preotul Ioan Lașiță, venit pentru a se asigura dacă totul este pregătit pentru primirea sicriului, a ridicat neputincios din umeri; fără o vorbă, s-a supus deciziei luate de secretara organizației de partid din sat.

La Cluj, în a doua parte a aceleiași dimineți, din căminul „Avram Iancu”, un grup de studenți de la Filologie, printre care se afla și Gherasim Rusu-Togan, profesorul de literatură română de mai târziu, au luat autobuzul de la autogara dinspre Someșeni în direcția Lancrăm. Traseu lung și monoton prin satele și orașele transilvane, inundate de primăvară. În autobuz, lume felurită, schimburi de cuvinte cu voce scăzută, priviri pierdute. Memoria studentului de atunci a reținut prezența unor fețe asprite de țărani, femei cu nedespărțita lor traistă înflorată, dar și a mai multor domni și doamne în haine cernite: profesori după cât se părea, poate medici, probabil avocați.

Tinerii studenți nu au fost singurii care au coborât în Lancrăm; grupul de intelectuali de asemenea. Toți s-au îndreptat spre biserica, aflată la câțiva zeci de metri de șosea. Nemeroși săteni se aflau în curtea sfântului lăcaș, dincolo de curte, în uliță și în stradă: bărbați cu fețe osoase, simpli și cuviincioși, femei cu obrajii ascunși în broboade negre; suspine, lacrimi șterse pe furiș, șușoteli, priviri absente. S-au pornit de la o vreme clopotele. Oaspetele așteptat se apropia.

Gherasim Rusu-Togan a văzut camionul ce aluneca încet de-a lungul șoselei, urmat de multe alte mașini. Oamenii și-au descoperit capetele și dintr-o dată mulțimea – aproape o mie de locuitori din Lancrăm și din Sebeș – a blocat șoseaua, curtea bisericii și ulița pietruită ce ducea spre fosta casă natală a lui Lucian Blaga. Preotul Lașiță a reținut, printre cele aproximativ o sută de persoane străine de localitate prezența Veturiei Goga, a profesorului D.D. Roșca, a medicilor Elena și Leon Daniello; din Sibiu sosise profesorul Onisifor Ghibu, de la Brașov, Domnița Gherghinescu și soțul ei Vania, și numeroși alții. Două mașini „Pobeda”, negre, staționau mai jos, în uliță; lângă ele, câțiva indivizi priveau mulțimea și fumau. Bărbați atletici, „în civil”, se învârteau de colo până colo. Dorli Blaga a avut impresia că unul dintre ei se afla chiar în turnul bisericii de unde fotografia îndoliatul spectacol.

Camionul cu trupul neînsuflețit al lui Lucian Blaga s-a oprit în fața sfântului lăcaș. Teohar Mihadaș a observat cum, de la șosea, până la intrarea în biserică, într-o parte și alta, cordoane de țărani, bărbați, femei, adolescenți, „toți îmbrăcați în straie de sărbătoare și într-o mare liniște”, așteptau trecerea „eroului” spiritualității autohtone prin mijlocul lor.

La sfârșitul ceremoniei religioase preotul Lașiță a evocat în cuvinte simple dar în consonanță afectivă cu ideile exprimate, personalitatea celui dispărut:

„Găsindu-ne îngenuncheați înaintea roadelor deosebite ale vieții tale, iubit răposat, înaintea operei tale și în fața rămășițelor tale pământești, un cuvânt de despărțire căutăm să aflăm în mintea noastră! Dar stăm muți și prăbușiți, căci mare gol ai lăsat în inimile noastre! Un gol trist, ca pustiul nemărginit. Ne covârșește durerea și ea se face plâns. În aceste clipe încununate de durerea despărțirii, prin glasul tânguitor al clopotelor și cântările de jale, și prin lacrimile noastre, ne-am adunat, iubitul nostru răposat, a ne lua de la tine și tu de la noi, cel din urmă rămas bun”.