Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Sebeş - 515800, Piața Primăriei, nr. 3,
telefon: +40(0)258735240; fax: +40(0)258732844,
email: muzeu@cclbsebes.ro

TROIŢELE DE CIMITIR SAU MORMÂNT



Cimitirele, de asemenea, sunt apărate de troiţe care, în acest caz, nu au rol funerar, cum au crucile mormintelor, care pecetluiesc simbolic „închiderea porţilor dintre lumi”, ci străjuiesc hotarul dintre vii şi morţi. Acestea, alături de crucile obişnuite, susţin şi întăresc puterea de apărare anti-demonică a mortului împotriva „tuturor germenilor descompunerii spirituale şi a tribulaţiilor extralumeşti”. Troiţele de mormânt dublează şi resemnifică magia crucii până la potenţializarea ei maximă.

O altă categorie abordată de noi este aceea a troiţelor – cenotaf care comemorează fie eroi căzuţi pe front şi ale căror trupuri sunt îngropate cine ştie unde sau nu au fost niciodată găsite, fie anumiţi localnici, morţi, dar care nu sunt îngropaţi sub ele.

Foarte frecvent, în cazul majorităţii acestor tipuri de troiţe, se poate observa că sunt împodobite cu flori de câmp, ramuri, cetină sau chiar spice de grâu, fapt ce sugerează că ele încă îşi au un rol bine stabilit în cadrul ceremoniilor tradiţionale.



1. „CRUCEA DE LA BORDU'”




I. Localizare:
1. Comuna: Pianu; 2. Sat:-; 3. Punct: „Bordu”; 4. Coordonate GPS: N 45.79759; E 023.48652; altitudine 765 m. II. Tip – de cimitir. III. Morfologie: 1. Material – cruce de lemn; 2. Tehnică – cioplire; 3. Tip – cruce germană; 4. Pictură – tempera pe lemn; 5. Inscripţii: -.
IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni: 0,72x0,51 m; 2. Descriere: Cruce din lemn, fixată pe un postament tot din lemn, prevăzută cu un brânel ornamentat, a cărei pictură s-a pierdut. 3. Stare de conservare - degradată. B. Edicula 1. Dimensiuni: h - 2,00m; L - 1,26 m; l - 1,00 m; 2. Deschiderea nişei: 0,67x0,67m; 3. Învelitoarea: plăci din azbociment; 4. Descrierea: Edicula este realizată din cinci cununi din lemn de brad încheiate la colţuri în „cheotori româneşti”, deschiderea nişei este orientată spre vest şi este executată în tehnica şoşilor. Este acoperită de o învelitoare în două ape realizată iniţial din şindrilă, în prezent, fiind înlocuită cu plăci de azbociment. 5. Stare de conservare – bună. V. Observaţii: Troiţa străjuieşte un mic cimitir familial, unde sunt îngropaţi membrii ai familiei Mihoiu, din cătunul Mugeşti, aparţinător oraşului Cugir. Deşi gospodăria oamenilor aflată la câţiva metri peste drum de cimitir aparţine de Mugeşti, cimitirul propriu-zis se află pe teritoriul comunei Pianu, chiar deasupra văii Pienelului, actualul drum despărţind teritoriul comunei Pianu de cel al oraşului Cugir. În interiorul ediculei am găsit şi piciorul unei cruci de la mormântul unei femei decedată în anul 1900, an din jurul căruia care credem noi, datează începuturile înhumărilor în acest cimitir. Crucea de altfel, deşi nu mai conservă pictură, se încadrează tipologic foarte bine între cele realizate de zugravii din Laz la începutul secolului XX.


2. CRUCEA DIN CAPUL PURCĂREŢIULUI (2)




I. Localizare:
1. Comuna: Pianu; 2. Sat: Purcăreţi; 3. Punct: „Capul Purcăreţiului”; 4. Coordonate GPS: N 45.83829; E 023.49009; altitudine 622 m. II. Tip – de cimitir.III. Morfologie: 1. Material – cruce de lemn, ediculă de lemn; 2. Tehnică – lemn pictat; cununi de bârne; 3. Tip – cruce treflată; 4. Pictură – tempera pe lemn; 5. Inscripţii: -.
IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni: 1,60x1,25 m. 2. Descriere: Cruce din lemn pe care este reprezentată, în tempera, scena Răstignirii. Pe cele patru medalioane, situate la extremitatea braţelor sunt redaţi cei patru evanghelişti pe un fundal ocru. Conturul crucii este ornamentat cu stucaturi din ipsos. 3. Stare de conservare – degradată. B. Edicula 1. Dimensiuni: h - 3,00 m; L - 2,10 m; l - 2,20 m; 2. Deschiderea nişei: 0,90x0,64 m; 3. Învelitoarea - tablă, în patru ape. 4. Descrierea: Eedicul paralelipipedic de plan dreptunghiular, realizat di şase perechi de cununi de bârne, căptuşită cu scânduri la exterior. Deschiderea nişei este orientată spre sud-est şi este flancată de două icoane de dimensiuni mari (0,95x0,52 m), pictate în tehnica ulei pe tablă. În stânga intrării Fecioara Maria cu Pruncul, în dreapta Isus Pantocrator. 5. Stare de conservare – degradată. V. Observaţii: -.


3. CRUCEA DE „LA MĂGURI”




I. Localizare:
1. Comuna: Pianu; 2. Sat: Purcăreţi; 3. Punct: „Măguri”; 4. Coordonate GPS: N 45.80421; E 023.47758; altitudine 785 m. II. Tip – de cimitir. III. Morfologie: 1. Material – lemn; 2. Tehnică – cioplire; încrâştire; 3. Tip – cruce celtică; 4. Pictură – tempera pe lemn; 5. Inscripţii: -.
IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni - 1,13x0,43 m; cu postament h - 2,00m. 2. Descriere: Cruce din lemn de stejar, fixată pe un postament din lemn, care susţine pe braţe, o învelitoare din şindrilă în vârful căreia este fixată o cruce din fier forjat,. În centru este fixată o rozetă solară încrâştită cu motivul „vârtejului”, sub care, sunt prezente cercuri şi triunghiuri duble. Sub acestea, până în zona de legătură cu postamentul, piciorul crucii este cioplit sub forma unei tăblii patrulatere, unde probabil se găsea pictată fie o icoană, fie o inscripţie, astăzi dispărute. În unele zone, decorul păstrează urme de vopsire tricrom, cu roşu, negru şi albastru. 3. Stare de conservare: degradată, atât crucea din lemn cât şi pictura. B. Edicula: -. V. Observaţii: -.


4. CRUCEA DIN CURMĂTURI




I. Localizare:
1. Comuna: Săsciori; 2. Sat: Tonea; 3. Punct : „Curmături”; 4. Coordonate GPS: N 45.79301; E 023.53529; altitudine 959 m. II. Tip – de cimitir. III. Morfologie: 1. Material – cruce de lemn; ediculă de lemn; 2. Tehnică – lemn pictat; 3.Tip - cruce greacă; 4. Pictură – tempera pe lemn; 5. Inscripţii: -.
IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni: 0,70x0,43 m. 2. Descriere: Cruce din lemn de stejar, care are în partea inferioară forma unei corăbii, pe care era reprezentată scena Răstignirii. Stratul pictural s-a pierdut, iar din scena reprezentată de mai distinge, în partea superioară doar Dumnezeu Tatăl binecuvântând lumea. 3. Stare de conservare – degradată. B. Edicula 1. Dimensiuni: h - 2,25 m ; L - 1,20 m, l - 1,20 m; 2. Deschiderea nişei: 0,98x0,65m; 3. Învelitoarea - ţiglă, în două ape. 4. Descrierea: Edicul paralelipipedic confecţionat din trei pereţi, din câte şapte bârne, încheiate în „cheotori româneşti” căptuşite la exterior cu scânduri. Pe latura de nord-nord-est, unde s-a practicat deschiderea nişei, partea inferioară este închisă cu scânduri. Învelitoarea în două ape era iniţial din şindrilă, fiind înlocuită ulterior cu ţiglă. Sub învelitoare s-au aşezat lespezi de piatră în scopul de a fixa edicula cu ajutorul greutăţii acestora, pentru a se preveni răsturnarea acesteia. 5. Stare de conservare – degradată atât construcţia, cât şi învelitoarea. V. Observaţii: -.


5. CRUCEA DE „LA CIOCLODOIU”




I. Localizare:
1. Comuna: Săsciori; 2. Sat: Tonea; 3. Punct: „La Cioclodoiu”; 4. Coordonate GPS: N 45.81243; E 023.53782; altitudine 929 m. II. Tip – de cimitir. III. Morfologie: 1. Material – cruce de lemn; 2. Tehnică – lemn pictat; 3. Tip – cruce greacă; 4. Pictură – tempera pe lemn; 5. Inscripţii:
- pe cruce:
„I N B I”

- pe ediculă:
„ACEASTĂ SFÂNTĂ CR UCE SAU RIDICAT DE
CREDINCIOŞI A 1960
PETRAŞCU IOAN
BODEA IOAN
RADU PETRU
BODEA NICOLAE
VINŢAN IOAN
STOICUŢ NICOLAE”

IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni: 0,75x0,36 m; 2. Descriere: Cruce cu icoane molenii din lemn, pictată cu scena răstignirii. Crucea se încheie în partea inferioară cu un suport de forma unei corăbii, ce susţine două medalioane dreptunghiulare, cu colţurile superioare rotunjite, şi care flanchează crucea. Pe suprafaţa lor sunt redate în relief două cruci de mici dimensiuni, pe care au fost reprezentate Maica Domnului, în dreapta Mântuitorului şi Sf. Ioan, la stânga. Pictura nu excelează în ceea ce priveşte calitatea reprezentărilor şi nici a cromaticii. 3. Stare de conservare – bună. B. Edicula 1. Dimensiuni: h – 2,00 m, L – 1,55 m, l - 1,20m; 2. Deschiderea nişei: 0,60x0,85 m; 3. Învelitoarea - tablă, de formă semicilindrică. 4. Descrierea: Edicul paralelipipedic realizat din piatră zidită şi tencuită, văruit în alb, prevăzut cu o învelitoare din tablă de formă semicilindrică. Are un fronton, tot din tablă, ornamentat în partea superioară cu motive geometrice traforate. Frontonul găzduieşte inscripţia de ctitorire, consemnată mai sus, realizată pe tablă prin poinsonare. Deschiderea ediculei care găzduieşte crucea este orientată spre vest şi închisă cu sticlă, pentru protejarea crucii. 5. Stare de conservare – bună. V. Observaţii: -.


6. CRUCEA DIN CIMITIR




I. Localizare:
1. Comuna: Săsciori; 2. Sat: Răchita; 3. Punct: cimitir; 4. Coordonate GPS: N 45.87449; E 023.51312; altitudine 470 m. II. Tip – de cimitir. III. Morfologie: 1. Material – cruce de piatră; 2. Tehnică – piatră cioplită; 3. Tip – cruce armeană; 4. Pictură -. 5. Inscripţii: cu caractere chirilice: – localizată în zona mediană a piciorului crucii:
„ACEASTĂ SFÂNTĂ
CRUCE SAU RIDICAT DE
STANA LUI ION RADU
P. NICOLAE
P. ALISIE
1843”.

IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni: 1,78x0,68x0,17,5 m; 2. Descriere: Cruce din piatră cu extremităţile braţelor evazate, lobate spre exterior, pe faţa orientată spre est, prevăzută cu un chenar care urmăreşte conturul crucii, a fost săpată inscripţia amintită mai sus. Partea inferioară este mai lată şi deşi este corp comun cu piciorul crucii, dă impresia unui soclu care este delimitat de crucea propriu zisă printr-un ornament terminat într-un lacrimarium. 3. Stare de conservare: - bună, inscripţia uşor lizibilă. B. Edicula: -. V. Observaţii: -.


7. CRUCEA DIN GRĂDINA LUI ALOMAN DUMITRU




I. Localizare:
1. Comuna: Şugag; 2. Sat: Mărtinie; 3. Punct: „Muchia Mărtiniei” - grădina lui Aloman Dumitru; 4. Coordonate GPS: N 45,78800; E 023,57653; altitudine: 801 m. II. Tip – de cimitir. III. Morfologie: 1. Material - cruce din lemn, edicul din lemn; 2. Tehnică - tempera pe lemn; 3. Tip - cruce bizantină; 4. Pictură - tempera; 5. Inscripţii: localizată pe cantul drept al piciorului crucii: „1819”.
IV. Descriere:
A. Crucea
1. Dimensiuni: 1,93x1,17 m; 2. Descriere: crucea, confecţionată din lemn masiv de stejar, este pictată pe ambele feţe. Pe cea de est este reprezentată Înălţarea Domnului. În partea superioară, într-un medalion circular, este redat Isus înălţat, purtat de doi îngeri, binecuvântând apostolii. În centrul compoziţiei este reprezentată Maica Domnului, flancată de ceata Apostolilor, câte şase pe fiecare braţ al crucii. Pe faţa vestică este reprezentată scena Răstignirii, în care Isus pe cruce este flancat de Maica Domnului, în ipostaza Mater Dolorosa şi de Sf. Ioan. La extremităţi, în medalioane circulare sunt reprezentaţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În partea superioară, având la picioare Soarele şi Luna, este reprezentat Dumnezeu-Tatăl, cu mâinile în orantă, binecuvântând lumea. Pictura a fost executată de un zugrav de la Laz, cel mai probabil, Savu Poienaru (1777-1829). 3. Stare de conservare - crucea este într-o stare bună de conservare, în timp ce pictura este degradată în partea inferioară, unde s-au înregistrat pierderi considerabile ale stratului pictural.
B. Edicula 1. Dimensiuni: h - 2,30 m; L - 1,75 m; l - 1,55 m; 2. Deschiderea nişei: 1,50x0,91 m; 3. Învelitoare - de ţiglă, în două ape; 4. Descrierea: la baza ediculei, pentru nivelarea terenului, s-a executat o temelie din zidărie seacă, folosindu-se piatră locală (şisturi) fasonată sumar, alternată cu spărtură (înălţimea spre drum - 1,10 m). Peste zidărie s-a clădit un edicul paralelipipedic din cherestea, cu laturile de est şi de sud deschise. Deschiderea nişei este dispusă spre sud sud-est. Învelitoarea de ţiglă, în două ape, este orientată cu coama spre drum. V. Observaţii: Abundenţa de stâlpi funerari rezemaţi de gard sau folosiţi la sprijinirea căpiţelor de fân, precum şi prezenţa unei cruci din lemn in situ, ne conduc spre concluzia că terenul pe care a fost ridicată troiţa a fost folosit odinioară ca cimitir obştesc.


8. „CRUCEA DE CHIATRĂ” DIN ARŢI




I. Localizare:
1. Comuna: Şugag; 2. Sat: Arţi; 3. Punct: „La crucea de chiatră”; 4. Coordonate GPS: N 45.75528; E 023.60428; altitudine 1032 m. II. Tip - de cimitir. III. Morfologie: 1. Material – cruce de lemn, în edicul de piatră; 2. Tehnică – ulei pe lemn; edicula – piatră locală – zidărie seacă; 3. Tip – cruce treflată/cu mingi; edicul paralelipipedic; 4. Pictură – ulei pe lemn; 5. Inscripţii: -.
IV. Descriere: Troiţa avea iniţial şase cruci, judecând după numărul orificiilor din suportul pe care acestea erau fixate. Din ele, în prezent, se mai păstrează trei, dintre care una este nouă. A. Crucea nr. 1 (nouă) 1. Dimensiuni: 0,70x0,58 m; 2. Tip - cruce treflată; 3. Pictura - ulei pe lemn; 4. Descriere: Cruce pictată cu scena Răstignirii. În centrul compoziţiei este reprezentat Isus răstignit pe cruce. Pe braţele crucii sunt redate, în partea superioară, ochiul lui Dumnezeu, iar în dreapta Mântuitorului, Maica Domnului. La stânga lui Isus, este redat Sf. Ioan, totul pe un fundal ocru-galben. 5. Stare de conservare – bună. B. Crucea nr. 2 1. Dimensiuni: 0,40x0,30 m; 2. Tip - cruce treflată; 3. Pictura: -. 4. Descriere: Pe lemnul crucii s-a lipit o reprezentare de forma şi dimensiunile suportului, tipărită în perioada interbelică, care are în centru pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în braţe, deasupra ei fiind reprezentat Dumnezeu-Tatăl, iar pe lobii braţelor crucii, cei patru evanghelişti. C. Crucea nr. 3 1. Dimensiuni: 0,57x0,42 m; 2. Tip - cruce cu mingi; 3. Pictura: -. 4. Descriere: Crucea nu prezintă urme de pictare şi nicio altă inscripţie. 5. Stare de conservare - bună.
D. Edicula Prevăzută cu două deschideri de nişă, pe laturile nord şi est 1. Dimensiuni: h - 1,70 m, L - 1,70 m; l - 1,70m; 2. Deschiderea nişei: N - 0,70x0,75 m; E – 0,75x0,50 m; 3. Învelitoarea - de forma unui trunchi de piramidă, clădită din lespezi de piatră legate cu pământ. 4. Descrierea: Edicul de formă paralelipipedică construit din lespezi de piatră de diferite dimensiuni, puse în operă în tehnica zidăriei seci. Este prevăzută cu două deschideri care permit vizualizarea crucilor amplasate în nişă. După numărul de orificii din suportul crucilor, este posibil ca acestea să fi fost în număr de şase. 5. Stare de conservare - bună. V. Observaţii: Majoritatea mormintelor din cimitirul pe care-l deserveşte troiţa aparţin aceleiaşi familii – Lazăr. Este amplasată la intersecţia cu drumul care duce în „Tole”.