Anunțuri, Comunicate evenimente|

Un eveniment de înaltă clasă, în care muzică clasică și artă plastică s-au împletit, a avut loc în vechiul burg săsesc, în ambianţa unică oferită de Biserica Evanghelică din Sebeș. În 3 august, Alexandru Tomescu a concertat la Sebeș, cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, publicul fiind întâmpinat la sosire de tablourile semnate de cel mai titrat artist plastic local, Eugen Măcinic.

Vioara Stradivarius Elder-Voicu, realizată în anul 1702, este una dintre ultimele zece viori create de celebrul lutier Antonio Stradivari (1644-1737). Aceasta ajungea, în 1956, în proprietatea statul român, fiind cumpărată, de la firma Henry Werro, pentru marele violonist Ion Voicu (1923-1997), din ordinul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ion Voicu a păstrat-o până la moartea sa, care a survenit în anul 1997, rămânând ulterior în posesia familiei şi a Fundaţiei Internaţionale „Ion Voicu”.

În anul 2007, Alexandru Tomescu câştiga dreptul de a folosi vioara pentru o perioadă de cinci ani. Ulterior, a câştigat acelaşi concurs, în anii 2013 şi 2018, putând-o folosi până în 2023.

Vioara Stradivarius, datorită sunetului puternic, dublat de un timbru cald şi cristalin, este un instrument muzical excepţional care întotdeauna încântă audienţa şi-l ajută pe muzician să aibă o prestaţie pe măsura calităţii acesteia.

Ediția a XIV-a a Turneului Internațional Stradivarius a prezentat Simfonia a 9-a, „ODĂ BUCURIEI”, compusă de Ludwig van Beethoven, într-o transcripție pentru vioară și pian de Hans Sitt. Evenimentele, care au început în 25 iulie și se vor finaliza în data de 11 august 2021, însumează o serie de 13 concerte în catedrale și în spații inovative din România. Violonistul Alexandru Tomescu, alături de Vioara Stradivarius Elder-Voicu, și pianistul spaniol Josu de Solaun au concertat și la Sebeș, la Biserica Evanghelică, în fața unui public numeros, dornic să regăsească emoția profundă a muzicii clasice, ca un sentiment de eliberare într-o perioadă de apăsătoare restricții generate de pandemie.

În urmă cu 14 ani, Turneul Stradivarius a pornit de la ideea că Vioara Stradivarius Elder Voicu, obiect de Patrimoniu Cultural Național, Categoria Tezaur, trebuia să ajungă la cât mai mulți spectatori, adevărații proprietari ai instrumentului, așa cum declara violonistul Alexandru Tomescu. Turneul Stradivarius a strâns o colecție a celor mai frumoase și inspirate creaţii ale secolelor, o serie de povești pe care le găsești rar și pe care le iubești toată viața.

„Visul de a cânta în Biserica Evanghelică din Sebeș s-a împlinit!” declară Alexandru Tomescu emoționat în urma evenimentului care a avut loc într-un edificiu a cărei contrucţie a început în primii ani ai secolului al XIII-lea și care este un simbol al burgului săsesc, povestea sa împletindu-se cu cele mai importante momente din istoria și evoluția Sebeșului.

Dacă pasiunea lui Alexandru Tomescu pentru lectura operei filosofice a lui Lucian Blaga ne era cunoscută, şi pianistul spaniol Josu de Solaun s-a arătat un cunoscător al poeziei blagiene. Am depănat alături de el firul istoriei, spre anul 1956, când scriitorul spaniol Juan Ramon Jimenez a obținut premiul Nobel pentru literatură, în condițiile în care Lucian Blaga nu a avut „asentimentul” statului român pentru a fi nominalizat.

„Acordurile cromatice” oferite de pictorul Eugen Măcinic au întâmpinat „Oda Bucuriei”, la Sebeș. „Mulți dintre artiștii care au scris istorie au recunoscut în natură pe cel mai iscusit dascăl. Probabil că nu există artist sincer cu sine și cu munca sa, care să nu-i acorde lumii create de Dumnezeu acest statut indiscutabil, de profesor fără de cusur. Tocmai de aceea contactul nemijlocit cu natura i-a fascinat pe pictori și i-a atras irezistibil, încă de la începuturile modernității. Eugen Măcinic se înscrie într-o lungă pleiadă de artiști plein air-iști de aici și de pretutindeni, în ciuda trend-ului actual din pictura românească. De altfel, prea puțin pare să se lase acest artist sedus de cântecul înșelător al experimentelor fără conținut. El rămâne onest cu sine și față de căutările sale, atras doar de miracolul ce se reia zilnic sub ochii celui dispus să-l vadă, al unei naturi în perpetuă mișcare”. Aceste considerații aparțin criticului și istoricului de artă, Luiza Barcan, fiind menite să amintească publicului local valoarea unui artist care nu își părăsește locurile natale, contribuind la creşterea prestigiului cultural al Sebeșului.

Organizatorii evenimentului: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș alături de Biserica Evanghelică Sebeș.

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window