Anunțuri, Comunicate evenimente|

EXPONATUL LUNII MAI LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ – AFIŞUL PRIMEI EDIŢII A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „LUCIAN BLAGA” (1981)

Cu rădăcini adânci în tradiţia interbelică a Sebeşului, oraş în care evenimentele culturale, deşi de amploare mai mică, erau frecvente şi, în ciuda controlului total pe care Partidul Comunist Român îl exercita asupra culturii, care devenise exclusiv un instrument de propagandă, câțiva intelectuali curajoşi au reuşit să obţină aprobarea autorităţilor locale şi judeţene pentru a iniţia „Festivalul de poezie Lucian Blaga”, a cărui primă ediție s-a desfăşurat între 15 și 17 mai 1981.

Fondatorii acestuia au fost profesorii Mircea Tomuş şi Achim Mihu, poetul Ion Mărgineanu şi directorul din acea vreme a casei de cultură, Gheorghe Maniu. Împreună au gândit un proiect cultural pe care l-au pregătit minuţios, reuşind să-l protejeze într-o oarecare măsură de cenzura comunistă şi să aducă în faţa publicului o personalitate culturală pe care regimul comunist o dorea uitată. La succesul festivalului au contribuit şi alţi intelectuali din oraş, unul dintre aceştia fiind Nicolae Sterca, cel care a realizat manual primul afiş al festivalului. Un exemplar al acestuia este propunerea Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş drept exponat al lunii mai.

Afişul are dimensiunile de 100 x 60 cm şi este realizat pe un fundal albastru petrol. Central este poziţionată o fotografie portret a lui Lucian Blaga, realizată în alb-negru, în care poetul este surprins în profil, meditativ, cu degetul arătător aşezat la tâmplă şi următoarele căzute comod, privind în depărtări. Portretul este încadrat de un medalion oval negru, pe care este caligrafiat cu alb: „Festivalul de poezie Lucian Blaga, ediţia -I- 15-17 mai”, iar în partea de jos, central, este scris anul: 1981. Deasupra medalionului este scris tot cu alb un vers din poezia „Mirabila Sămânţă”: „Laudă seminţelor, celor de faţă şi în veci tuturor!”, vers devenit motto-ul festivalului,  iar în partea de jos este scris locul de desfăşurare al evenimentului: „Sebeş-Alba”. Semnătura artistului este poziţionată în partea stângă, jos.

Autorul afişului, artistul plastic Nicolae Sterca (1935-2022), s-a născut la 16 noiembrie 1935, în satul Cărpiniş, deprinderile artistice moştenindu-le de la tatăl său care era sculptor în lemn şi de la bunica sa, o foarte îndemânatică ţesătoare. Şi-a perfecţionat talentul nativ urmând cursurile Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara, unde, ca student, a participat la numeroase expoziţii de profil atât în centrul universitar  unde studia, cât şi la Bucureşti. După absolvirea facultăţii în anul 1964, s-a stabilit la Sebeş, unde a activat ca profesor de desen la Şcoala Generală nr. 2, până la pensionarea sa survenită în anul 1988. Lucrări semnate de Nicolae Sterca se găsesc în colecţii particulare din România, Germania, Franţa, Olanda, Anglia, Suedia, Australia, SUA şi Canada.

Drepturi de autor asupra textului și imaginii: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window