Anunțuri, Comunicate evenimente

„MAGIC WAY” – SPECTACOL PENTRU COPII LA CENTRUL CULTURAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ

Marți, 20 decembrie 2022, la ora 11.00, avem bucuria de a vă invita la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în sala de spectacole „Radu Stanca”, pentru a aplauda spectacolul oferit de Opera Comică pentru Copii București: „MAGIC WAY”.  Evenimentul este potrivit pentru copiii de toate vârstele.

Magia, miracolul sau iluzia ne fascinează pe toți în egală măsură! Momente magice de levitație, momente de dispariție sau de apariție și multe alte jocuri magice interactive, vor ține copiii curioși până la finalul spectacolului! Cei mici pot fi pe scenă lângă magician sau pot face trucuri împreună în anumite momente. Durata spectacolului este de 60 minute. Accesul publicului este gratuit.

Vă așteptăm, cu drag, într-un frumos decor de Crăciun!

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window