Anunțuri, Comunicate evenimente|

„POVESTEA ÎNCORONĂRII” – VINERI, 30 SEPTEMBRIE 2022, ORA 12.00, LA MUZEUL DIN SEBEȘ

Vineri, 30 septembrie 2022, personalități ale istoriei României vor prinde viață în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, în cadrul reprezentației de reconstituire istorică „Povestea Încoronării” susținută de istorici și voluntari ai Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Va fi pusă în scenă încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria, ca suverani ai României Mari, eveniment petrecut la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922. Alături de cei doi suverani, vor fi întruchipați și Mihail Pherekyde, președintele Senatului, cel care i-a înmânat coroana regelui, Mihail Orleanu, președintele de atunci al Adunării Deputaților, generalul francez Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România în Primul Război Mondial, precum și alte personalități ale istoriei locale și naționale.

Reprezentația va fi precedată de vernisajul unei expoziții dedicate Încoronării de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922, al cărei centenar este sărbătorit anul acesta.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Sebeș, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș.

Accesul vizitatorilor este liber și avem speranța că școlile vor răspunde invitației noastre de a participa la o lecție de istorie unică. 

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window