Comunicate evenimente|

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, a câştigat, în urma competiţiei lansate de Administraţia Fondului Cultural Naţional, o finanţare nerambursabilă, în valoare de 70.000 lei, pentru implementarea proiectului cultural „La muzeu și la școală. Cursuri alternative de Istorie Naturală”. Diferența de buget necesară pentru buna amenajare a spațiului, precum și pentru zona de acces în expoziție, a fost susținută de Municipiul Sebeș.Activităţile proiectului, începute în luna martie, se apropie de final. Avem bucuria de a prezenta o colecţie de Ştiinţele Naturii extrem de atractivă, rezultată din reorganizarea expoziției de bază și utilizarea unor metode și tehnologii noi de expunere și de informare a publicului vizitator.

Colecția de Științele Naturii a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș prezintă o parte din bogăția naturală a zonei Sebeșului, oferind publicului vizitator, iubitor de natură, exponate interesante legate de floră, faună, paleontologie şi mineralogie. Cu toate că începuturile acestei colecții au fost modeste, primele piese fiind inventariate în august 1957, aceasta cuprinde astăzi 4.400 de piese a căror valoare a crescut grație anilor care au trecut peste ele, unele specii dispărând, iar altele devenind tot mai rare. În spațiul destinat vizitatorilor este organizată expoziția permanentă, reprezentând fauna regiunii, fiind prezentate exponate din domeniul zoologiei și paleontologiei, cu scopul familiarizării vizitatorilor cu sistematica zoologică. Sebeșul este o zonă foarte bogată în puncte fosilifere, în colecția muzeului regăsindu-se fragmente de trunchiuri de copaci pietrificați, o măsea şi fragmente din osul femural al unui mamut, coarne de bour și maxilare de cerb gigant. Din grupa nevertebratelor menționăm moluștele (melci și scoici), iar din grupa vertebratelor: pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere. Pe teritoriul Sebeșului există o mare varietate de păsări, care pot fi admirate în expoziția de Științele Naturii: păsări răpitoare de noapte (bufnița, huhurezul, cucuveaua etc.) și de zi (uliul găinilor, șorecarul, uliul păsărelelor, eretele etc.), migratoare (rândunica, lăstunul, cucul etc.), exemplare comune sau rare (pupăza, ciocănitoarea, coțofana, prepelița, cocoșul de munte etc.). Expoziția cuprinde și câteva specii de păsări caracteristice și Deltei Dunării (gârlița mare, lișița, stârcul purpuriu etc.). Mamiferele sunt reprezentate de rozătoare, erbivore și carnivore (hârciogul, hermelina, veverița, pisica sălbatică, râsul, vulpea etc.).

Prin implementarea proiectului cultural „La muzeu și la școală. Cursuri alternative de Istorie Naturală” aducem în atenția publicului această colecție, insuficient promovată și valorificată. Am modernizat spațiul de expunere și tehnicile de etalare, prin reconstituiri ale habitatului natural al viețuitoarelor expuse, sub forma dioramelor. De asemenea, am amplasat mijloace multimedia moderne, atractive pentru publicul juvenil: un computer performant cu ecran tactil (pentru care a fost creată o aplicație interactivă în care se regăsesc informații utile despre exponate), ochelari de realitate virtuală. Ambientul este completat de o coloană sonoră care sugerează prezența în mijlocul naturii.

Pe lângă aducerea în atenția publicului a acestui tip de patrimoniu, proiectul a va genera, cu siguranță, o bună colaborare între muzeu și școală, din dorința de a oferi profesorilor și elevilor ocazia de a derula cursuri de Istorie Naturală într-un alt mediu, diferit de cel al sălii de clasă, care să transforme activitățile didactice în unele neconvenționale și să favorizeze asimilarea mai facilă a informațiilor transmise și o mai bună înțelegere a acestora. Menționăm că toate școlile de pe raza municipiului Sebeș sunt partenere în proiect, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 2 derulându-se deja un concurs online pentru elevi, pe teme de ornitologie.

Proiectul a fost implementat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul Municipal Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, Liceul German Sebeș, Liceul cu Program Sportiv Sebeș, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeș, Școala Gimnazială Petrești și Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș.

Echipa proiectului este formată din: dr. Călin Anghel, dr. Radu Totoianu – responsabili cu implementarea proiectului, dr. Sergiu Török, Florin Toncean, Ramona Mărginean, Aurica Negru şi Alin Tomuș.

Un gând de mulțumire colaboratorului nostru, Alin Gavrilă, care a conturat, în cel mai frumos limbaj artistic, proiectul științific. Mulțumiri speciale adresăm și colaboratorilor noștri: dr. Călin Șuteu, Adrian Pamfilie, Paul Modi, Gheorghe Cernat.

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window