Anunțuri, Comunicate evenimente|

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș anunță prelungirea perioadei de înscriere și de trimitere a lucrărilor în vederea participării la Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, din cadrul Festivalului Internațional ”Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2021.

Conform regulamentului modificat și completat, concursul se va desfășura după următorul calendar: 1 martie – 30 aprilie 2021 (perioada de înscriere), luna mai (jurizarea lucrărilor), festivitatea de premiere a câștigătorilor urmând a se derula în cadrul celei de-a XLI-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș (2021) sau prin corespondență.

Reamintim faptul că acest concurs, parte a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, este structurat pe două secțiuni („adulți” și „elevi”), fiecare secțiune având mai multe domenii: creație literară (poezie și eseu – pe teme legate de viața și opera lui Lucian Blaga), traducere (în limbile engleză, franceză sau germană) și artă plastică.

Le mulțumim tuturor concurenților pentru interesul manifestat față de concursul organizat de Municipiul Sebeș, pe care îl considerăm un omagiu adus personalității lui Lucian Blaga, și le urăm mult succes!

Comentariile sunt oprite.

Close Search Window